Anuntul privind ajutoare încălzire lemne an 2026-2027
DOSARELE, PRIVIND AJUTOARELE PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI ÎN SEZONUL RECE NOIEMBRIE 2026-MARTIE 2027, CONFORM LEGII 226/2021, MODIFICATĂ, SE DEPUN ÎNCEPÂND CU 20 OCTOMBRIE 2026 LA SEDIUL PRIMĂRIEI BUNEȘTI, JUDEȚUL VÂLCEA.
CERERILE ȘI DECLARAȚIILE PE PROPRIA RĂSPUNDERE SE RIDICĂ DE LA SEDIUL PRIMĂRIEI COMUNEI BUNEȘTI, ÎNCEPÂND CU 15.10.2026.
ACTE NECESARE ACORDĂRII AJUTORULUI LA ÎNCALZIREA LOCUINŢEI ŞI A SUPLIMENTULUI PENTRU ENERGIE PENTRU SEZONUL RECE NOIEMBRIE 2026-MARTIE 2027
- Cerere – declarație pe propria răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistență socială;
- Copii acte de identitate ale solicitantului şi membrilor familiei peste 14 ani (BI, CI, CIP),
– Copie certificate de naștere ale copiilor în vârstă de până în 14 ani;
– Copie certificat de căsătorie sau după caz, copie hotărâre de divorț/act notarial;
– Declaraţie pe propria răspundere că persoanele sunt despărţite în fapt şi data la care partenerul a părăsit imobilul – dacă este cazul.
– Certificat de deces – dacă este cazul ;
– Copie hotărâre judecătorească definitivă de încredinţare a copilului sau de încuviinţare a adopţiei, de plasament familial al minorului – dacă este cazul;
- Documente privind veniturile nete realizate în luna anterioară:adeverinţă de salariu NET eliberată de angajator, inclusiv valoarea bonurilor de masă sau menţiunea că nu se primesc bonuri, decizie stabilire drepturi şi indemnizaţii, cupon de pensie, somaj, alocatii, subvenţii pentru agricultură ( APIA), extras de cont de la bancă; venituri obținute din străinătate: contract de muncă/fluturaș de salariu.
- Adeverinţă de la Registrul Agricol- Primărie;
- Acte de proprietate, documentele în baza cărora solicitantul deţine locuinţa (contract de vânzare-cumpărare, contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere sau clauză de habitație, contract de închiriere, contract comodat însoțit de copia CI/BI al proprietarului, certificat de moştenitor etc.);
- Pentru persoanele dependente, certificat de încadrare în grad de handicap;
- Copie după certificatul de înmatriculare pentru autoturisme/motociclete/vehicule
- Declaraţie pe propria răspundere a titularilor /membrilor care nu realizează venituri/venituri ocazionale (dacă este cazul);
Lista completă a veniturilor care nu se iau în calcul la acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie sunt:
- sumele primite cu titlu de prestaţii sociale în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- alocaţia de stat pentru copii acordată în baza Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările ulterioare;
- sumele acordate ca burse sau alte forme de sprijin financiar destinate exclusiv pentru susţinerea educaţiei preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, prin programe ale Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, altor instituţii publice şi private, inclusiv organizaţii neguvernamentale;
- sumele primite din activitatea desfăşurată ca zilier, în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele obţinute în calitate de prestator casnic în baza Legii nr. 111/2022 privind reglementarea activităţii prestatorului casnic;
- sumele primite de persoanele apte de muncă din familie ca urmare a participării la programe de formare profesională organizate în condiţiile legii, dacă acestea nu au titlu de venituri salariale;
- veniturilor obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- stimulentul educaţional acordat, potrivit prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, republicată, sub formă de tichet social pentru stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familii defavorizate;
- sumele ocazionale acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar pentru situaţii excepţionale;
- ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi suplimentul pentru energie acordate în baza Legii nr. 226/2021, cu modificările ulterioare.
- indemnizația lunară de hrană acordată în baza Legii nr.584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, cu modificările și completările ulterioare și indemnizația lunară de hrană prevăzută de Legea nr.302/2018 privind măsurile de control al tuberculozei;
- sumele primite cu titlu de sprijin, asigurate din bugetul de stat sau fonduri nerambursabile, acordate în baza legii sau în baza programelor operaționale aprobate.
- sumele primite ocazional din partea unor persoane fizice ori juridice, precum şi sumele cu titlu de ajutor de urgenţă primite de la bugetul de stat sau local.
NOTĂ:
În situaţia în care unul sau mai multe bunuri aflate în proprietatea persoanei singure/familiei beneficiare de venit minim de incluziune este dat în închiriere/arendă/concesiune, acest bun va fi luat în calcul pentru persoana/familia care îl are în închiriere/arendă/concesiune, iar pentru proprietarul de drept se va lua în calcul valoarea obţinută în urma cedării dreptului de folosinţă a bunului.
Persoana sau familia care deţine pe lângă locuinţa de domiciliu o cotă-parte dintr-o altă clădire/spaţiu locativ/imobil poate beneficia de venit minim de incluziune indiferent de mărimea cotei, dacă prin această posesiune nu poate valorifica bunul respectiv.
IMPORTANT!
Ajutorul se acordă pentru un singur sistem de încălzire si numai pentru o singură locuință, respectiv pentru locuința de domiciliu sau, după caz, de reședință.
Titularii ajutoarelor pentru încălzire sunt obligați sa comunice orice modificare intervenită in componența familiei si a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data la care a intervenit modificarea. Comunicarea modificărilor privind componența familiei si a veniturilor acesteia, se face prin depunerea unei noi declarații pe propria răspundere.
Ajutorul pentru încălzire se acordă numai familiilor și/sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinței acordate în baza contractelor de muncă sau a legislației specifice ramurilor economice
Plata ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi si /sau petrolieri, se face direct titularului și se efectuează o singură dată, la începutul sezonului rece, iar plata pentru suplimentul pentru energie – lunar pe toată perioada anului noiembrie 2026-octombrie 2027.

