Anunt concurs pentru ocuparea a unui post unic contractual vacant de asistent medical comunitar debutant (PL)
ANUNȚ
Privind: CONCURSUL PENTRU OCUPAREA A UNUI POST UNIC CONTRACTUAL VACANT DE ASISTENT MEDICAL COMUNITAR DEBUTANT (PL):
Publicare în data de 29.08.2024
Primăria comunei Bunești, județul Vâlcea, cu sediul în comuna Bunești, strada Principală, nr. I, județul Vâlcea, organizează la sediu, în data de 23.09.2024, ora 09:00 concurs în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea unei funcții contractuale de execuție, de asistent medical comunitar, gradul debutant (PL) pe perioadă nedeterminată în cadrul Direcției de Asistență Socială, cu o durată a timpului de lucru de 8 ore/zi și 40 ore/săptămână, cu respectarea prevederilor art. VII alin. (I) lit. b) și alin. (2) lit. a) din O.U.G. 115/2023.
Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Primăriei comunei Bunești, județul Vâlcea, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunțului, respectiv până la data de 12.09.2024, ora 15:00, și conform prevederilor art. 35, alin. (1) din HG nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, vor conține următoarele documente: a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 din HG nr. 1336/2022, cu modificările și completările ulterioare; b) copia actului de identitate sau orice alt document care atesta identitatea, potrivit legii, aliate in termen de valabilitate; c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz; d) copiile documentelor care atesta nivelul studiilor si ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum si copiile documentelor care atesta îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică; e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului; f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar; g) adeverința medicală care sa ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului; h) certificatul de integritate comportamentală din care sa reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum si pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea si funcționarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului dc învățământ, sănătate sau protecție socială, precum si orice entitate publica sau privata a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane in vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizica sau evaluarea psihologica a unei persoane; i) curriculum vitae, model comun european.
Notă:
* Modelul orientativ al adeverinței menționate la lit. e) este prevăzut in anexa nr. 3 din HG nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice; ★Adeverința care atesta starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atesta starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii. ★Copiile de pe actele prevăzute la Ut. b)-e), precum si copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs. * Documentul prevăzut la lit.fi poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. In acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor și care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informațiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituția publică competenta cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice. In situația in care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informațiilor direct de la autoritatea sau instituția publică competența cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicita de către autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului, potrivit legii.
în vederea participării la concurs, candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute la art. 15 din ILG. nr. 1336/2022, precum și cerințele specifice prevăzute la art. 542, alin. (1) și (2) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare.
Condiții generale: a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene; b) cunoaște limba română, scris și vorbit; c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate dc medicul dc familie sau de unitățile sanitare abilitate; c) îndeplinește condițiile de studii, de vechime in specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
I) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoana candidata la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației in care a intervenit reabilitarea; g) nu executa o pedeapsa complementara prin care i-a fost interzisa exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranța a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii; h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr, 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum si pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea si funcționarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiții specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției contractuale de execuție asistent medical comunitar, gradul debutant (PL): – diplomă de bacalaureat; – studii de specialitate: diplomă școlară sanitară postliceală în specialitatea medicină generală sau echivalentă, diplomă de studii postliceale, prin echivalare conform II.G. nr. 797/1997 privind echivalarea studiilor absolvenților liceelor sanitare, promoțiile 1976-1994 inclusiv, cu nivelul studiilor postliceale sanitare; – adeverință pentru participare la concurs eliberată de către Ordinul Asistenților Medicali Gencraliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, valabilă la data probei scrise;
– certificat de membru al Ordinului Asistenților Medicali Gencraliști, Moașelor, Asistenților Medicali; – vechimea minimă în muncă: nu se solicită.
Tipul probelor de concurs: – selecția dosarelor de înscriere;, – probă scrisă; – interviu.
BIBLIOGRAFIE/TEMATICĂ
1. Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare; Titlul II – Contractul individual de muncă.
2. OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare; Partea I, Titlul HI – Principiile generale aplicabile administrației publice; Partea a Vl-a, Titlul 111 – Personalul contractual din autoritățile și instituțiile publice.
3. OUG nr. 18/2017 privind asistența medicală comunitară; Capitolul 11 – Obiectivele, activitățile si beneficiarii serviciilor de asistenta medicala comunitara; Capitolul 111 – Furnizarea și organizarea serviciilor de asistență medicală comunitară; Capitolul V- Monitorizarea, evaluarea si controlul activității asistentei medicale comunitare.
4. HG nr. 324/2019 pentru aprobarea normelor metodologice privind organizarea și funcționarea activității de asistență socială comunitară;
Capitolul II – Atribuțiile structurilor implicate în asistența medicală comunitară; Capitolul III – Personalul implicat în activitatea de asistența medicală comunitară; Capitolul V – Raportarea și înregistrarea activității de asistența medicală comunitară.
Capitolul VI – Furnizorii privați de asistență medical comunitară. 5. OUG nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România;
Capitolul I – Exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical; Capitolul II – Dispoziții privind exercitarea, pe teritoriul României, a profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical de către asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui alt stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene; Capitolul III – Organizarea si funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor si Asistenților Medicali din Romania
6. Ordinul ministrului sănătății nr. 1226/2012 pentru aprobarea normelor tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale și a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza națională de date privind deșeurile rezultate din activități medicale, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 855 din 18 decembrie 2012;
Minimizarea cantității de deșeuri; Colectarea deșeurilor medicale la locul de producere; Ambalarea deșeurilor medicale; Stocarea temporară a deșeurilor rezultate din activitățile medicale.
7. 1 lotărârca nr. 2/2009 privind adoptarea Codului de etică și deontologie al asistentului medical generalist, al moașei și al asistentului medical din România, a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.
Capitolul I – Principii generale; Capitolul 11 – Responsabilitatea personala, integritatea si independenta profesionala a asistenților medicali generaliști, moașelor si asistenților medicali; Capitolul III – Raporturi profesionale cu alți profesioniști din domeniul medico-sanitar si instituții; Capitolul V – Obligații etice si deontologice;
Nota: La studierea actelor normative din bibliografie, candidații vor avea în vedere toate republicările și modificările și completările intervenite până la data concursului.