Proiectul PNRR: Microbuze electrice pentru elevii din județul Vâlcea
COMUNICAT DE PRESĂ
,,PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”
Februarie 2024
UAT Județul Vâlcea implementează, în calitate de Beneficiar, proiectul „Microbuze electrice pentru elevii din județul Vâlcea”, cod P_25, potrivit Contractului de finanțare nr. 12007/16708/14.09.2023, încheiat cu Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții, responsabil pentru Componenta C15: Educație din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Pilonul VI. Politici pentru noua generație\ Componenta C15: Educație \ Reforma 6: Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar\ Investiția 10: Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi.
Obiectivul general al proiectului constă în dotarea a 26 unități de învățământ din județul Vâlcea cu microbuze electrice necesare transportului elevilor din mediul rural, facilitând accesul la educație de calitate a acestora, cu protejarea mediului în același timp. Perioada de implementare a proiectului este 15 septembrie 2023 – 31 decembrie 2024. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 35.905.346,40 lei , din care valoarea eligibilă din PNRR este în cuantum 30.172.560,00 lei, iar valoarea TVA eligibil aferentă este de 5.732.786,40 lei
Investiția va conduce la îmbunătățirea condițiilor de transport pentru un număr de 3.882 elevi din cele 26 de unități de învățământ situate în mediul rural, zone izolate sau defavorizate din perspectiva geografică sau socio- demografică, prin furnizarea a 26 microbuze școlare ”verzi” (electrice), ecologice, prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus, facilitând astfel accesul copiilor și tinerilor la educație, prin protejarea mediului înconjurător în același timp.